Mititelu este convins că Florin Costea va avea un retur excelent, care îi va aduce, în cele din urmă, transferul la o echipă mare din Vest. Finanțatorul din Bănie mizează că toți jucătorii vor reuși o a doua parte a campionatului excelentă, care să îi aducă Universității clasarea pe un loc decent.
„În tur a dat 11 goluri, cât vreți mai mult? Cred că Florin Costea va avea o evoluție foarte bună și în retur. De asemenea, și Mihai Costea și Prepeliță și toți. Eu sunt încrezător că și la vară, când va pleca Florin, vom avea atacanți care să-l înlocuiască, pentru că avem jucători talentați„, a spus patronul Științei la Oltenia 3TV.
În ceea ce privește ofertele pentru Costea cel mare, Mititelu susține că mai multe cluburi s-au interesat în această iarnă de acesta, dar ofertele nu erau unele serioase.
„Am avut oferte pentru Florin, dar neconvenabile, în sensul de împrumut, iar el nu este jucător care să plece așa de la Universitatea„.
Dănănae s-a accidentat la națională în partida contra Ungariei și de aproximativ cinci luni nu a mai pus piciorul pe minge. Patronul din Bănie speră ca fundașul de bandă să revină în martie, deși inițial perioada de recuperare se estimase ca fiind de cinci luni.
„Din câte știu eu, Dănănae va reveni în martie la echipă și va începe pregătirile. Sper să intre cât mai repede, are inimă de leu, nu va mai sta mult timp departe de gazon„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER